Impactul e ceva mai greu de înțeles pentru cei care provin din vremurile când lucram analog și nu digital ca acum. E ca deosebirea dintre telefonul mai inteligent decât noi și mașina de scris. Zadarnic plângem unii fiindcă ni s-a făcut dor de mașina de scris a tinereților noastre. Nu interesează pe nimeni și nici să vrei să mai folosești mașina de scris nu vei reuși din două motive: unu – nu mai găsești consumabile pentru piesa ta de muzeu și doi – până ai terminat de bătut la mașină un text, adresantul a plecat de mult și în lipsa de adresant rămâi cu textul în mână, eventual încerci cu poșta, doar ca sa afli că nu funcționează, plicul cu mesajul tău care ajunge după vreo două – trei zile nu găsește pe nimeni, adresantul e prins și el de mobilitatea pieței muncii și nu are nici un motiv să stea acasă. Te plângi și ți se va răspunde: de ce dracu’ nu folosești telefonu’? Furi curent!
Cu miliția e altă poveste, milițianul digital se numește algoritm, nu are uniformă, nu te arestează, nu umblă cu amenzi și n-ai cum să-l mituiești. E o formulă matematică pe care habar n-ai unde să o cauți și chiar dacă unul din administratorii rețelei ți-ar arăta-o într-un acces de generozitate sau lăudăroșenie, n-ai înțelege nimic, nici cât pisica din calendar. Algoritmul numără, nu-l interesează decât cantitatea. Reacții, comentarii, la număr – lauda sau înjurătura au aceeași valoare, iată ce nu înțelegem noi. Cum ajunge în față un tâmpit pe care de fapt îl înjura toată lumea? Simplu: fiecare înjurătură e o reacție iar algoritmul calculează impactul, iar la impact tâmpitul stă bine. A reușit să enerveze pe toată lumea. Urmează faza doi. Tâmpitul nu mai e un simplu tâmpit, e unul care a devenit viral, impune respect cu armata lui de urmăritori. Cine sunt urmăritorii? Toți care l-au băgat în seamă într-un fel sau altul plus câteva mii sau zeci de mii adaugați de mașinăria care știe să păcălească algoritmul, nu e vorba de noi. Judecata oamenilor e relativă, pentru generația mea Ceaușescu a fost Dracula iar acum a ajuns patriot, deci orice e posibil. La început timid, apoi tot mai insistente apar vocile care se dau bine pe lângă tâmpitul ajuns profet. Puterea îi fascinează pe oameni și dragostea populara trece prin stomac și nu pe unde cred unii.
Cum rămâne cu ardelenii care în secolul nouăsprezece emigrau în America? Ardelenii au ajuns un paradox. Cândva cumpătați au fost luați de valul revoluției digitale și produc impact la greu. Fericiți că au Facebook și mai ales Tik Tok nu ratează nici un prilej de înscriere în mega maratonul revărsat peste ecranele din mâna fiecăruia. Lumea e un triunghi: putere – opoziție – fraieri. La putere sunt cei care au fost mai abili la ultimele alegeri plus armata de profitori, în opoziție sunt cei care n-au mai încăput la putere, nici printre profitori iar cei mai numeroși sunt fraierii care își închipuie că victoria uneia dintre partide i-at avantaja și pe ei fără să fie nevoie să ajungă profitori. Toate acestea în numele unui basm frumos în care se vorbește despre popor, despre puterea celor fără putere și despre importanța angajamentului și blamarea celor care stau deoparte. Normal că cei din urmă trebuie blamați, orice persoană care nu se implică scapă de sub control. De asta s-au temut și activiștii republicii socialiste, de aceea au inventat acuzația de tendințe izolaționiste. Omul trebuie să meargă cu grupul unde poate fi lesne supravegheat și nu izolat unde poate nu ne ajung resursele să-l supraveghem. Izolarea de azi e refuzul de a utiliza internetul, sabotarea algoritmului care în felul acesta nu mai are cum sa te numere. Iar individul care nu apare în statistică este întotdeauna un hazard potențial.