Ascensiunea societății informatizate prezintă o oportunitate pentru grupurile amenințate cu excluderea (sau care se percep excluse de ceilalți, chiar dacă asta nu e intenția explicită a societății). Parcursul nostru de după 90 ne-a pus în fața unor probleme noi pe care le-am abordat cu metodele de dinainte fiindcă altceva nu știam. Atitudinea noastră a fost și a rămas duplicitară. Așa am fost învățați, așa am supraviețuit. Ne-am declarat cu mult zel adepți ai capitalismului, pentru că după 89 nu era cazul să declari altceva, doar dacă aveai chef să fii înjurat din cauză că erai un comunist mizerabil. Însă opțiunea declarativă pentru capitalism e una, să trăiești efectiv într-o economie de piață e cu totul altceva. După 36 de ani visul majorității este în continuare munca la stat. Este invocată siguranța, chiar dacă aceasta e mai mult iluzorie. E evident că nu avem apetit pentru riscurile pe care le implică inițiativa privată. Dimpotrivă, românii consideră în continuare cele mai bune școli și universități pe cele stat în detrimentul celor private, cu toate că în aproape toată lumea e invers. La noi salariile la stat sunt cele mai mari, tot invers față de restul lumii. Ce demonstrează aceste exemple? Că ne-am lepădat de socialism, dar îl practicăm în continuare în mod consecvent. Confirmarea vine și din partea electoratului care votează disciplinat un partid social democrat. Dincolo de zgomotul de fond produs de social media, o cvasi majoritate trăiește în continuare mental în republica socialistă.
Cultura noastră nu face excepție, oricât de vocale sunt atacurile celor care chipurile îi iau apărarea. Trăiesc într-un oraș cu o populație de sub 100.000 de locuitori unde numărul instituțiilor de cultură este aproximativ una la 20.000 de locuitori. Până aici e bine, statistic localnicii sunt conectați la un sistem de cultură coerent cu activitate permanentă. Cel mai bine ar fi să ne oprim aici cu analiza, să ne felicităm și să ne mutăm la tradiționala masă festivă. Nu vom rămâne la fel de bine dispuși dacă am acorda ceva mai multă atenție unui capitol tratat de obicei cu maximă discreție: performanța culturală, pentru că nu tot ce poartă eticheta cultură este performant. Asta e mentalitatea rețelei, oricine critică un demnitar declarat pro – european e vândut rușilor și oricine concediază femeia de servici de la un cămin cultural este un asasin al culturii române. Radicalismul și rațiunea nu au făcut niciodată casă bună. Dar cum să eviți radicalizarea când rețeaua te hipnotizează și crezi că vorbești unei mulțimi, când de fapt vorbești cu telefonul tău, eventual te mai interceptează 2 – 3 amici, dar obsesia rămâne, doar ai publicat, nu ai realizat încă înțelesul mult schimbat al verbului, cândva sinonim cu consacrarea, azi golit de sens, ori ai publicat în rețea, ori ai povestit cu niște prieteni la braserie, e cam același lucru, cu deosebirea ca prietenii de la braserie sunt totuși reali.
Rețeaua îi amăgește pe naivi cu iluzia unei celebrități virtuale și nimeni nu se gândește că atunci când accesul la rețea e gratuit, utilizatorul e marfa. Libertatea are prețul ei, inclusiv libertatea de creație. Cât timp vom rămâne cu mentalitatea socialista a unui iluzoriu succes garantat, libertatea nu ne va folosi la nimic, mai mult – ne va încurca.