Gândim (sau nu gândim?) după cum vorbim este mesajul transmis de Radu Paraschivescu în Noi vorbim, nu gândim. Analiza jargonului folosit în social media amintește de Orwell și al său duckspeak (a măcăni ca rațele = a repeta fără discernământ niște cuvinte auzite de la alții). Mai nou acest vacarm a adoptat un aer profetic. Profeția presupune credință și se lipsește de analiză. Rațiunea este trimisă în vacanță iar credința radicalizează: necredincioșii trebuie anatemizați. Pentru operativitate, profeția operează cu noțiuni rudimentare în alb și negru. Nu există nuanțe. Eticheta odată aplicată devine adevăr absolut. Infidelii trebuie stârpiți cu orice preț. Contează doar persoana providențială. Existența ei devine garantul universal. Realitatea nu mai există decât în măsura în care are legătură cu salvatorul. Îi înțeleg pe cei fără școală, atrași de spectacol fiindcă aici au și ei un rol, sau cel puțin iluzia că joacă și ei un rol. Pe cei școliți nu pot să-i înțeleg, e un gest paradoxal ca sărutul intelectualului aplicat pe pumnul minerului la prima mineriadă. Minerii operau cu bâta, cei care pervertesc cuvintele sunt mult mai periculoși. O lovitură de bâtă se vindecă mai ușor decât un creier care a luat-o razna.