Nici eu nu sunt Hemingway
.. și aspiratorul evident nu e bătător de covoare. Doar românul e român în orice împrejurare, mai ales atunci când e luat prin surprindere și de obicei e luat prin surprindere. Luatul prin surprindere e ca prezentarea la lucru în pauza de masă. Asta din urma nu-mi aparține, e de la răposatul Alexandru Vlad.
Empatia e o trăsătură omenească. Văd pretutindeni oameni necăjiți care protestează. Mă rog, mai sunt și unii care nu sunt necăjiți de loc, dar protestează. Să nu ne pierdem în detalii. Sunt de acord cu toate protestele, chiar le susțin, dar ele vin cu câțiva ani prea târziu. Când vrei să pui piciorul în prag, o faci în actul întâi, nu după ce s-a terminat spectacolul și a căzut cortina. Când guvernul nostru era ca un șeic din emirate, doar că la ăia le intrau mii de euro pe minut în cont din țiței, iar la ai noștrii intrau banii din împrumuturi, am tăcut. Unde erau atunci liderii sindicali cu portavoce și vilă (vila nu vine la protest)? Unde erau politicienii proaspăt descălecați din jet (jet englezesc, adică avion din acela privat, unde o cursă costa cât câștigi tu în vreo 2-3 ani) – unde erau să pună piciorul în prag? Să întrebe ce se întâmplă cu șuvoiul de bani care se revărsa asupra noastră? – se revărsa diferențiat, la unii șuvoi, la noi, populația, câte un strop, de sărbători.. Acum s-au cheltuit banii, alții nu mai primim, că prea suntem risipitori și zarva e mare.
În acest punct intervine poezia. Cum să spunem ceea ce nu vrem să spunem, dar totuși să nu tăcem? Adică să batem covorul ca să priceapă bătătorul. Iată de ce lumea știe că ne-am născut poeți.