Democratizarea discursului critic se referă la procesul de extindere a accesului și participării la dezbateri, analize și evaluări critice în diverse domenii, precum literatură, artă, politică, știință și alte aspecte ale culturii și societății. Acest proces implică înlăturarea barierelor care limitează cine poate participa la discursul critic și promovarea unui mediu inclusiv și divers, în care mai multe voci și perspective sunt valorificate.
Asta e frumos, în sine. Dar pentru eficiența accesului nu ar fi nevoie și de o extindere a competențelor? Am rezolvat problema accesibilității participării (internetul e prezent pe toate telefoanele și aproape nimeni nu umblă fără telefon), platformele sunt mai mult decât democratizate, conturile nu sunt supuse nici unei verificări, Ion Ionescu din poza aferentă contului cu același nume poate fi un personaj real sau nu, după cum poza poate fi a lui sau împrumutată, așa că politica includerii diverselor voci (minorități, perspective multiple) include și schemele de manipulare, propagandiștii de toate soiurile sau pur și simplu sociopați care asigură un bruiaj constant al dezbaterilor. Moderatorii si filtrele rezolva doar parțial problema.
Obiective ca dezvoltarea competențelor critice și critica constructivă rămân opțiuni ca și lupta cu drogurile sau corupția, adică e o cale lungă de la dorință până la putință. La fel și cu transparența și responsabilitatea. Ele rămân aleatorii și circulă cu un tramvai numit dorință.În concluzie, în era internetului, la aceasta notă se poate răspunde cu argumente, asta cere muncă și timp, sau după metoda cu un clic: postarea lu’ pește (și cu asta am spus tot, nu?) iar pentru cei mai puțin timizi există și: ce postare de k@k@t.. Trăim în libertate, deci avem șansa sa alegem.

