Arhiva personală

V. G. Dâncu: O istorie a Banatului

V. G. Dâncu: O istorie a Banatului

Category:

By

/

3 – 5 minute

read

Cuvânt de prețuire: Acad. Ioan-Aurel Pop. Prefață: Acad. Dan Dubină. Ediția a doua, revăzută și adăugită. Volum editat împreună cu Academia Română – Centrul de Studii Transilvane. Colecția Istorie Contemporană este coordonată de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș.
📚 „Istoria Banatului reflectă viața oamenilor care au trăit în locurile numite, de la un timp, Banat, adică între Dunăre la sud, Mureș la nord, Tisa la vest și o verigă a lanțului Carpaților la est. Este vorba despre oameni ca toți oamenii, buni și răi, care au lăsat urme notabile, păstrate până azi, pe care un mănunchi de istorici – coordonați de profesorii Ioan Bolovan și Rudolf Gräf – au încercat să le descifreze, să le explice, să le dea sens. Simbolul acestui compendiu nu este o istorie înfrumusețată, ci una realistă, ca viața, iar autorii au găsit tonul potrivit în a reface tablouri de demult, în acord cu toți locuitorii și cu toate comunitățile trăitoare între Dunăre, Tisa, Mureș și Carpați, cu personalități și mase, deopotrivă, de români, germani, unguri, sârbi, evrei, bulgari, cehi, slovaci, romi și alții, în esență însă, cu toții, bănățeni de toate felurile și din toate timpurile. Este o încercare temerară, dar una reușită, făcută cu mintea și sufletul, după toate regulile recunoscute ale «meseriei de istoric».” (ACAD. IOAN-AUREL POP)
📚 „Filiala din Timișoara a Academiei Române, prin Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”, și-a dorit mai demult să realizeze o monografie cuprinzătoare, un «Tratat al Istoriei Banatului». Din varii motive, deși au existat anumite tentative și au fost publicate volume și studii selective, care au acoperit diverse perioade din istoria Banatului, acest deziderat încă nu s-a îndeplinit în forma și ținuta dorită. Compendiul care vede acum lumina tiparului sub egida Centrului de Studii Transilvane și a Editurii Școala Ardeleană din Cluj-Napoca este însă un prim pas concret către realizarea acestui proiect identitar și editorial de anvergură.” (ACAD. DAN DUBINĂ)
📚 „Lucrarea «O istorie a Banatului. Compendiu» se vrea o nouă carte de vizită a provinciei, scrisă de istorici aparținând unor generații, dar și unor școli istorice diferite, pasionați și preocupați de multiplele fațete ale trecutului acesteia. Aceste meleaguri, aflate la întretăierea drumurilor ce legau centrul de răsăritul continentului, au trezit atenția cronicarilor încă din vremea în care provincia s-a identificat cu numele de Banat, devenind «o Europă în miniatură», astfel că, de-a lungul ultimelor trei secole, istorici, deopotrivă, bănățeni (români, germani, maghiari, sârbi, evrei), ardeleni, români din Vechiul Regat sau cercetători străini i-au dedicat studii consistente. Pe de o parte, paginile acestui compendiu prezintă rezultatele studierii acestor opere, precum și a fondurilor de arhivă. Pe de altă parte, ne dorim să constituie un punct de pornire pentru viitoarele istorii încă nescrise, speranța noastră legându-se de infinitele enigme oferite de această provincie – o bază consistentă pentru viitoarele generații de specialiști capabile să ducă mai departe povestea atipică a acestei regiuni istorice, o poveste captivantă pentru cititorii curioși și atrași de Banat.” (PROF. UNIV. DR. IOAN BOLOVAN, PROF. UNIV. DR. RUDOLF GRÄF)
🔸 𝐋𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐚𝐥𝐟𝐚𝐛𝐞𝐭𝐢𝐜ă 𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫:
Cercetător științific Gr. II, Dr. Adrian ARDEȚ, Academia Română, Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”
Prof. univ. Dr. Ioan BOLOVAN, membru corespondent al Academiei Române, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Academia Română, Filiala Cluj-Napoca
Conf. univ. Dr. Ioan DAVID, Academia Română, Filiala Timișoara, Biblioteca Filialei
Prof. univ. Dr. Florin DRAȘOVEAN, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Academia Română, Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”
Prof. univ. Dr. Rudolf GRÄF, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane din Sibiu
Dr. Sandra HIRSCH, asistent de cercetare la Universitatea de Vest din Timișoara
Cercetător științific Gr. III, Dr. Alexandru KÓSA, Academia Română, Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”
Conf. univ. Dr. Adrian MAGINA, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia Română, Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”
Dr. Livia MAGINA, Muzeul Banatului Montan, Reșița
Prof. univ. Dr. Miodrag MILIN, Academia Română, Filiala Timișoara, Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu”
Tatiana OSTROVEANU, profesor, Liceul Teoretic Special „Iris” Timișoara
Prof. univ. Dr. Corneliu PĂDUREAN, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Conf. univ. Dr. Vasile RĂMNEANȚU, Universitatea de Vest din Timișoara
Dr. Doru S
INACI, subprefect al județului Arad
Dr. Daniela TĂNASE, Muzeul Național al Banatului, Timișoara
Prof. univ. Dr. Petru URDEA, Universitatea de Vest din Timișoara
Prezintă în videoclip: Vasile George Dâncu (directorul Editurii Școala Ardeleană)
Cartea e disponibilă pentru comenzi în format tipărit: https://shorturl.at/cNsEi
și în ediție digitală: https://shorturl.at/EaoUl