Arania

Pereche cu îngerul meu de pază
urcasem pe arca numai perechi
și trecusem urgia și eșuasem
în ținutul acela străvechi
în care oamenii își puneau dorințele
în măruntaiele păsărilor
și în pămînt ca semințele.
Acolo tu îmi aduceai pe furiș ouă de vrabie
pentru masa de dimineața
și lapte de cuc pentru seara
și bucurie pentru toată viața
și mai ales multă tristețe
pentru ce nu putea ține
pînă la adînci bătrînețe.
Totul se petrecea în mare taină
ne trezeam că peste noapte au înflorit gutuii
vrăbiile nu știau cînd le furai ouăle
noi nu știam că răpitoarele își scoteau puii
pe-acoperișul nostru, ne bucuram
de pământul pe care eșuasem
și de cerul sub care-așteptam