Am călătorit la clasa a treia
în vagon de scînduri, spre Fetești.
Ca mușcata, nu ca orhideea,
sărăcia înflorea-n ferești.
Nu tînjeam deloc să merg cu-a-ntîia.
Răsăreau chiștoacele pe jos.
Lupta dintre clase ca lămîia
o storcea doar prostul ofticos.
Eu iubeam pe-atunci tot ce există:
macii dintre șinele de tren,
fata cu rochița din batistă,
conductorul trist, cu bot de ren,
băutorii-ncinși de secărică
jucînd tabinet pe mărunțiș…
Dumnezeu făcuse lampa mică
și-ațipea și Dînsul pe furiș.
Cînd am învățat ce-i capitalul
și am devenit amic cu Marx,
comunismul și-a cîntat finalul,
lampă spartă cu fitilul ars.
Biet copil al clasei muncitoare,
mi se puse pata pe burgheji:
viermii de partid ieșiți la soare
din cadavrul lui Gheorghiu-Dej.
I-am scuipat în ochi, fără de milă
și-a fost cît pe-aci să mor la zid.
Timpul m-a mîncat ca o tocilă.
Unde ești tu Marx?! Dar tu partid?!