https://www.codrescu.com/how-to-live-under-fascism-by-andrei-codrescu
My new collection of poetry is a guide to living in the dictatorship of the new American plutocracy. I was born and raised in Romania, a national-socialist client of the Soviet empire, where poetry was always a nightmare for the state, and a lifeline to the terrified citizen. I emigrated to freedom in the U.S, where the subversive powers of poetry were slowly dissolving into badly-payed entertainment for easily distracted readers. The surveillance of the market wasn’t yet as deadly as that of the communist censors, but their merger seems a done deal now. In the face of this civic catastrophy poetry has to be more than eau-de-cologne to dispel the stink of army boots. This book is occasionally clear about that, but there are also poems of love and the plague, childhood scents, the warmth of other bodies, the warnings of history, and the pleasure of making things up. I was taking photogaphs on my daily walks when writing these poems, without meaning to use them, but then I saw that they were strangely and not so strangely connected. My mother and father were photographers in the bad old days, I think their craft shadowed me. I dedicate these works to my predecessors:
Noua mea colecție de poezie este un ghid pentru a trăi în dictatura noii plutocrații americane. M-am născut și am crescut în România, client național-socialist al imperiului sovietic, unde poezia era întotdeauna un coșmar pentru stat și o gură de oxigen pentru cetățeanul îngrozit. Am emigrat în libertate în SUA, unde puterile subversive ale poeziei se dizolvau încetul cu încetul într-un divertisment prost plătit pentru cititorii ușor de distras. Supravegherea pieței nu era încă la fel de mortală ca cea a cenzorilor comuniști, dar fuziunea lor pare acum încheiată. În fața acestei catastrofe civice, poezia trebuie să fie mai mult decât apă de colonie pentru a risipi mirosul cizmelor militare. Această carte este uneori clară în această privință, dar există și poezii de dragoste și ciumă, parfumuri din copilărie, căldura altor corpuri, avertismentele istoriei și plăcerea de a inventa lucruri. Făceam fotografii în plimbările mele zilnice când scriam aceste poezii, fără să vreau să le folosesc, dar apoi am văzut că erau conectate într-un mod ciudat și nu atât de ciudat. Mama și tatăl meu au fost fotografi în vremurile rele de demult, cred că meseria lor m-a umbrit. Dedic aceste lucrări predecesorilor mei.