– Iar’ au început ăștia Caritas-ul.., zise Poștașul depă ce își comandase berea.
– Ce Caritas, moșule?.. întreba Poetul proaspăt întors de la o lansare la Cluj.
– Ăla electoral. Ștampilezi odată și iei de opt ori..
– Păcat că nu e aici Profesorul, să-ți explice că politica e altceva.., se lasă greu Poetul.
– Nu e, că tot cu bani se face..
– Se face Moșule, dar în interesul public…
Poștasul oftă și bău un gât de bere.
– Mă Poete, tu de când îți dorești un telefon nou?..
– Lasă telefonul, că nu telefonul votează..
– Nu, telefonul te fură.
– Cum?
– Vezi dacă ești poet? Să zicem că m-ai votat pe mine.
Poetul zâmbi la această presupunere.
– Și să mai zicem ca eu îți promit un telefon performant să postezi mai bine poeziile tale. Fac un anunț: donez Poetului un telefon de 2000 de Euro. Toată lumea aplaudă..
– Foarte bine.., Poetul părea încântat.
– Nu e bine, că eu îți aduc un telefon de 200 de Euro și fac rost de acte pentru 2000. Ai priceput?
– Poștașule, nu sunt toți politicienii la fel…
Poșt6așul tăcu. Mai bău un gât de bere.. Apoi reveni..
– Dacă nu-s la fel, de ce se fac politicieni??
La televizorul din bar, o voce anunța precipitații și vânt puternic. Temperaturile erau normale pentru aceasta perioadă a anului.
Un răspuns la „Ștampila si adevărul”
Dialogul din acest jurnal aduce ideile în prim plan, încât ipoteza devine o mănușă aruncată provocator în obrazul probelor contrarii.
”Poetul părea încântat.
– Nu e bine, că eu îți aduc un telefon de 200 de Euro și fac rost de acte pentru 2000. Ai priceput?”
Există o judecată clarvăzătoare a valorii unui scriitor sau artist , atunci când ideea enunțată este o făclie călăuzitoare, intre o perioadă de primenire fundamentală a culturii (cultura se află totdeauna în criză).