Arania

omul este o ființă bidimensională, nu are capacitatea de a vedea în spațiu sau de a înțelege întregul. La șoferi, oglinda retrovizoare e o încercare timidă de a corecta acest handicap.

E riscant să lași oamenii neasistați în grădina cu iluzii a internetului, dar din pacate asta se întâmplă zilnic.

“Totul a pornit de la ziarul Scânteia” – zice G., o antologie ambulantă de maxime și cugetări. În antichitate ar fi trecut drept filosof.

“Care e legătura?” – întreabă poștașul. Poștașul e porecla. nu profesia. Întrebarea despre legatură era standardul lui, se potrivea la orice, așa credea omul.

“Scânteia” – răspunse G. “era bagată pe gât la toată lumea și nu o citea nimeni. Azi te ceartă că stai cu telefonul in mână, de aceea lumea nu renunță la el”.

Demostrativ, G. scoate telefonul din buzunar si începe să-l studieze atent.

“Cum vrei să functioneze șandramaua dacă toți sunt cu ochii pe telefon si nimeni nu se uită în jur?” întrebă Poștașul ușor agitat.

G. nu răspunde. Concentrat dă ecran după ecran cu un gest expert din deget.

“Ce faceți mă aici?” – vine o întrebare din ușa birtului.

“Povestim”, răspunde G. fără să ridice ochii din telefon.

“Și despre ce?”

“Cum despre ce? Auzi la el, parcă trebuie să povestești despre ceva.. Mă nu vă mai săturați, vreți să ne comandați si ce să mai vorbim?! Las’.. nu mai e mult și scăpăm de voi!” –

G. își cosulta mai departe telefonul. Pare preocupat. Ceilalti tac. Peste oraș începe să plouă mărunt.