.. [marți, 4 februarie]
De fiecare dată când sunt deprimat mă consolez cu faptul că propaganda plătită cu miliarde de € n-a avut efect asupra mea.
folclor social media
Teoreticienii (și mai nou analiștii) numesc așa ceva victorie clandestină. Pentru a le da dreptate este nevoie sa ne imaginăm lumea ca pe un câmp de luptă. Uneori imaginația corespunde realității. Alteori rămâne virtuală, aceasta din urmă dovedindu-se mai eficientă decât isotria factuală. Parafrazându-l pe Eco, imaginarul e mai fascinant decât realul, realitatea e limitată, imaginarul e făra limite. Viața e până la urmă un teatru iar lumea așteaptă de la noi să vadă ce promite teatrul: spectacol. Arta spectacolului e la rândul ei complicată, gustul publicului imprevizibil iar hazardul se joaca cu noi în fiecare zi.
Curiozitatea mă aduce de fiecare dată înapoi, colind prin preajma scenei, arunc o privire în culise și încerc să-mi încropesc propriul serial. Fiecare vede evenimentul din alt unghi și își gasește propriile interpretări. Uneori dialogăm între noi, spectatorii. Nu aștept mare lucru după conversații. De cele mai multe ori nici nu sunt conversații, ci monologuri. Cum zicea cineva, interlocutorul vrea să te audă pe tine spunând opinia lui. Arta conversatiei e bântuită de acest principiu. Mai nou, din arta conversației lipsește umorul și asta este chiar o problemă. Cele mai teribile chestiuni devin digerabile daca sunt comunicate cu umor. Cui îi pasă? Evident nu celor care cultivă obsesiv stilul patetic – să nu uităm sinonimele: afectare, artificialitate, căutare, emfază, grandilocvență, manierism, prețiozitate, retorism.
De când oamenii se pricep la toate (si la nimic), e greu să mai descoperi subiecte noi, toate dramele mai mult sau mai puțin senzaționale au fost deja epuizate, mai rămân micile sau marile confruntări din comentarii, dar nici acolo nu se mai zbate vâna de altădată. În vremea când aproape fiecare contemporan are televiziunea lui (chiar dacă-i zice altfel, în funcție de distribuitor: Youtube, Tik-Tok și atâtea altele) – și toate aceste televizuni la un loc formează o alcătuire atât de formidabilă de energii, e de mirare că planeta înca nu a luat-o razna prin univers și rămâne în continuare modestă la locul ei în sistemul solar. Dar, nu e niciodată prea târziu. Mă uit la unele programe, îmi fac cruce si aștept să decolăm…
Lasă un răspuns