One flew East
One flew West
And one flew over the cuckoo’s nest
.. [vineri, 17 ianuarie]
Apreciat în România mai ales datorită fimului inspirat de carte, Zbor deasupra unui cuib de cuci în regia lui Milos Forman, distribuit la noi pe casete VHS, cu alte cuvinte clandestin a devenit în România nopților cu video un fel de cult, lăsând în urma romanul apărut în 1962. |
Autorul Ken Kesey nu a fost prea încântat de ecranizarea din 1975, cea cunoscută la noi prin ocolirea cenzurii, mesajul romanului este diferit de cel pe care vrea să-l transmită filmul, e vorba de subtilități la care noi nu aveam acces datorită cortinei de fier iar când a căzut cortina, nu am mai avut timp pentru așa ceva. În graba noastră zilnică de a ajunge înaintea vecinului, a aceluiași vecin cu care am fost prieteni pâna in ’89, am aruncat peste bord aproape tot ce am învățat cândva și rămânem captivi ecranului care își schimbă mesajele odată la 2 secunde. În starea în care suntem ne-ar face bine un tratament psihiatric, vezi filmul, cu deosebirea că eroul romanului / fimului Randle Patrick McMurphy simulează nebunia, iar noi mă tem că nu o simulăm. McMurphy duce o o luptă împotriva asistentei șefe obsedate de controlul total al pacienților și se sacrifică pentru a-i distruge autoritatea adevrsarei. Noi, azi nu cred că știm prea bine nici cu cine si nici de ce ne luptăm fiindcă atitudinea noastră nu provine din experiența proprie ci din propaganda difuzată de social media.
Motivul este similar, conflictul dintre autentic si fals. Asistenta șefă Ratched este un vector al falsului, ea nu-și controlează excesiv pacienții în interesul acestora, cum ar fi fost normal într-o instituție psihiatrică, controlul ei obsesiv este motivat de orgoliu, de dorința de a subordona pacienții prin exagerarea autorității. În mod necesar ea se întâlnește cu McMurphy, un răzvrătit impotriva oricărei forme de autoritate, rebeliunea lui este autentică fiindca e lipsită de finalitate, el nu are cum să ia locul opresoarei, el rămâne un lider de opinie, nu are cum să devină unul executiv.
Kesey nu și-a propus să scrie un roman politic, inevitabil subiectul se pretează și la o lectură în cheie politică, aceasta din urmă a impresionat probabil publicul de la noi, atunci ne loveam zilnic de controlul excesiv al unui regim care se credea îndreptățit să controleze până și viața intimă sau gândurile oamenilor, în timp ce azi controlul lipsește aproape cu desăvârșire iar revolta se naște doar după consumul corespunzător de social media, fiindcă nimic nu e mai simplu decât să-i faci pe oameni să se certe între ei: trebuie doar să-i spui unuia că celălalt e plătit mai bine decât el.
Lasă un răspuns