.. [luni, 6 ianurie]
.. chiar înconjurată de zgomotul (și furia??), ambele din domeniul virtual, solitudinea se cere cultivată, altfel decade la starea de izolare pe care nu o merită nici un păcătos – principiul solitudinii pare complicat, de fapt este simplu: dacă nu ai timp să fii singur 15 minute zilnic, trebuie să fii singur timp de o oră – paradox? ghicitoare?.. nici una, nici alta, e un rezumat al virtuții atitudinii non-combat asumată prin exerciții zilnice, până înțelegi că e mai ușor să urli decât să taci, tăcerea are demnitatea ei, urletul nu o are..
.. am învățat să tac de la corifeii republicii socialiste, de la ucenicii lui Pantiușa (Panteleimon Bodnarenco), rostitorul a însăși esenței revoluției sovietice: ” să f*tă pe mă-sa ăla care crede că mai lăsăm noi puterea din mână!” – exprimat clar, tovărășește.. ulțima șansă a celor ca mine a fost tăcerea, o școală – internat dură și eficientă..
.. național-comunismul obsesiv al lui Ceaușescu & adepții s-a străduit din răsputeri să impună tragicul (jertfa, purificarea, izbânda cu orice preț), dar nu a reușit decât o comedie (cu accente tragice, uneori), iar în prezența oamenilor disperați fiindcă nu sunt luați în serios e mai bine să taci..
.. am primit o recompensă neașteptată, întâmplător am avut ocazia să citesc o delațiune al cărei subiect eram: „numitul (adica eu) ia în derâdere problemele construirii socialismului..” – a fost cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată, eu nu luasem nimic in derâdere, dar tăcerea mea a vorbit pentru mine..
Lasă un răspuns