Arania

.. [Duminică, 15 decembrie]

.. m-am trezit cu o întrebare sâcâitoare: de câtă libertate am nevoie? – normal, fiecare va răspunde altfel sau de loc – în acest punct am intrat în labirintul gândurilor din care nu mai știu să ies: nevoile ne obligă sau le inventăm noi? – m-am poticnit chiar la unul din cele mai simple exemple: nevoia de hrană.. cu cât oferta este mai generoasă, cu cât ai mai multe posibilități să răspunzi ofertei, cu atât hrana devine o problemă mai complicată..la care se adaugă bolile pe bază de nutriție, pe urmă regimul alimentar impus de medic, pe care uneori îl respecți și alteori nu și.. și.. până vine o foamete și toate acestea se reduc la a face rost de un colț de pâine (sau nu), ciudat, foștii deținuți politici care au trecut prin lagărele de exterminare (ați venit aici să munciți, nu să supraviețuiți), au avut parte de cea mai proastă hrană cu putință și totuși au dus-o până la adânci bătrânețe, ba mai aveau și chef de politică atunci când li s-a dat ocazia..

.. e limpede că paragraful de mai sus va enerva cititorii ocazionali, agasați deja de frecvența cu care apar aceste texte în bula lor; nimeni nu acceptă să-i spui că problemele lui nu sunt reale, că și le-a inventat, că a fost programat să le inventeze, că din programare face parte sentimentul că gravitatea problemei este direct proportională cu importanța persoanei, deci problema mea trebuie să fie importantă, altfel ce rost am eu??  (that is the question!!!), de la Shakespeare încoace, cel puțin..

.. de unde aceste gânduri? – de la un detaliu (the devil is in the details) – în această iarnă, când noi românii ne-am rupt hainele (și sufletele) pentru întrebarea: cine să fie președinte?, întâlneai câte o persoană care răspunde sec: mi-e totuna!!! – și conversația murea în acel punct, zadarnice încercările cu: dar totuși..

.. și iată de ce am rămas blocat: chiar mă interesează unele chestiuni sau mi se pare?