.. [Marți, 10 decembrie]
.. nu știu câte zile mai am, știu că fiecare zi are 24 de ore și trebuie să le împart, cât rămâne pentru mine si cât sacrific pentru ecrane (telefon, laptop..), pe ecrane se întâmplă mereu ceva, dispozitivul nu are nevoie de somn, nu are familie, prieteni, aer curat sau soare, dispozitivul e mult mai puternic decât mine, decât noi toți, dar a intrat în viața mea pe muchie de cuțit, e aceeași poveste, și alcoolul și „substanțele” te înviorează la început, apoi intră în viața ta și la urmă te domină, fericiți cei care scapă, evadare pe buza prăpastiei, nu dramatizez, arunc o privire pe rețele, nu am obiecții la opiniile oamenilor, nu mă împac cu faptul că opiniile nu sunt ale celor care le re-re-re distribuie, sunt prefabricate, preluarea lor mecanică e ca învățatul pe rost din manualele clasice, repeți cuvintele ca o flașnetă si nu mai gândești, nu mai ai nevoie de gândire și asta este mai grav..
.. nu pot să uit momentul difuzat de televiziunea noastră recent liberă la inceputul anilor 90, o anchetă printre parlamentari: ” ce ziceți de faptul ca apa din București conține hidrogen?” – răspunsuri antologice: – eu nu am fost informat!; – cine e vinovat să răspundă!; etc., asta în timp ce formula apei se învață la primele ore de chimie din gimnaziu, dar de ce să ne amintim de anii de școală??.. așa cum nu am vrut să acceptam că schema piramidală a lui Ion Stoica numită „Caritas”, care era și denumirea unei fundații umanitare catolice, deh.. ce mică e lumea; nimeni nu accepta că e doar o progresie geometrică,, ți se răspundea țâfnos: – de ce nu-l lasi pe domnul Stoica să lucreze? v-ați adunat să-l denigrați.. degeaba îl atacați.. și multe alte perle până în ziua în care au venit peștii și totul s-a terminat, profitorii au rămas cu profitul, victimele cu speranța dreptății în viața de apoi..
.. de ce am înghesuit ecranele într-o rubrică a programului meu zilnic? – fiindcă ele vorbesc despre fapte la care eu am un rol infim până la inexistent; prefer să mă ocup de „scenariul” în care am rolul principal: viața mea..
Lasă un răspuns