.. [Vineri, 6 decembrie]
.. îmi spunea unul dintre foarte zeloșii comentatori de pe rețea că sunt artist și nu înțeleg politica; afirmația conține 2 erori: 1 – nu sunt artist, am fost cândva reporter și atât; 2 – între artă si politică sunt mai multe asemanări decât crede lumea..
.. artistul și politicianul sunt dependenți de public și nici unul, nici celălalt nu sunt sinceri, fiindcă de obicei amândoi urmăresc un singur scop: să cucerească publicul..
.. în cazul politicienilor publicul se numește electorat; generația mea a început viața cetățenească forțat, prin modelul electoratului captiv, atâta timp cât alegerile erau doar un simulacru deoarece aveai de ales.. un singur partid; apoi ne-am trezit dintr-o dată, noi ăștia născuți după al 2-lea război mondial, că avem de ales dintre zeci de partide, la început, prin ’90, erau aproape 300; ce sa alegi?.. în primul rând nu știam ce vrem noi, în afară de generalități (reformă, mai bine, etc.) prin care fiecare înțelege ce vrea el; apoi ne-au animat spaimele: întoarcerea în comunism, criza, conflictele..
.. niciodată, până în prezent, nu am gândit eficient: la urma urmelor, ce poate face un politician dacă e ales? – poate fi corupt sau.. mai puțin corupt, poate practica nepotismul pe o scară mai mare sau mai mică, poate fi arogant sau dimpotrivă, mereu zâmbitor și zâmbetul lui fals te poate deranja mai mult decât aroganța celuilalt..
.. în secolul 21 puterea efectiva a unui politician este mult mai mică decât crede majoritatea alegătorilor, mecanismele sociale sunt atât de sofisticate și hipertehnologizate, încât politicienii sunt doar un fel de decor..
.. și totuși purtăm aprige dispute, cu consecințe uneori melodramatice, dintr-un singur motiv: în acele momente trăim iluzia ca suntem importanți..
Lasă un răspuns