.. umorul nu înflorește oriunde și nu este întotdeauna umor deoarece nu ne permitem întotdeauna să râdem de neajunsurile vieților noastre, întâlnim împrejurări grave, când umorul mascheză revolta și suferința, așa cum a fost cazul lui Cornel Udrea a cărui artă exprimă suferința permanentă și fără scăpare în fața grotescului unei societăți care era așa cum era nu datorită împrejurărilor istorice ci fiindcă așa este ea, indiferent de timp și spațiu..
.. este ciudat că nu s-a întrebat nimeni de ce tonalitatea ironică a scrierilor lui Cornel Udrea nu s-a schimbat după 1990?, o tonalitate care nu avea cum să se schimbe, era chiar timbrul specific al discursului unor personaje care, departe de a fi inventate de autor, erau rodul unor evoluții sociele înțelese greșit, răstălmăcite prin filtrele diformante ale ignoranței, oportunismului și ale altor însușiri ale lui sapiens, toate sinteză a prototipului uman pe care și-l propune fiecrae societate numindu-l „omul nou„..
.. chiar dacă in ultimul timp nou a fost înlocuit cu postmodern, personajele care răsar din laboratorul de manipulări și conspirații al etajelor superioare din piramida socială, grotescul prezintă după 90 forme agravate, distorsionate și cu atât mai jenante cu cât le lipsește până și scuza victimizării de către un regim autoritar, concentrațional..
.. Cornel Udrea este în primul rând un artist al limbajului, textele sale, la fel de numeroase ca și provocările care i-au fost adresate, sintetizează absurdul legiferat prin autoritatea încâpută pe mâinile unor exponenți care pot fi suspectați de orice, numai de cultură nu..
.. textele lui Cornel Udrea rămân o pledoarie în favoarea bibliotecii, a lecturii asimilate si a meditației detașate, un îndemn la care autorul nu a renunțat niciodată..
Lasă un răspuns