.. drumul spre o carte era cândva un traseu inițiatic, o călătorie care începea de obicei într-o gară, trenurile – întârziate, reci și adesea suspendate rămâneau soluția la îndemâna celor ca noi, automobilele erau putine si benzina se dădea cu porția – trenurile marcau începutul inițierii, într-un vagon se aduna un grup nu prea numeros care vorbea despre altceva decât rațiile alimentare, fluctuațiile pieței negre, singura care mai funcționa și zvonurile de la „Europa liberă”, suplimentul de speranțe al constructorilor de socialism care ar fi scăpat cu drag de acest destin glorios..
.. întrunirea se producea de obicei într-un spatiu public, vara era un loc mai prietenos fiindcă era cald și se întuneca târziu, iarna era în schimb frig și stăteai în semiobscuritate dar o faceai cu gândul că toate acestea făceau parte din ritualul de inițiere, tot disconfortul era resimțit ca o legitimare, erai printre cei aleși să înțeleagă ceea ce alții nu pricepeau sau nici nu știau că există..
.. lectura se făcea dintr-un manuscris dactilografiat anevoie, uneori mai existau 2-3 copii care erau împărțite celor aleși, paricipanții erau transfigurați de sentimentul participării la un eveniment, făceau ceva neobișnuit și prin aceasta evadau din banalitate, chiar dacă evadarea din lagăr era aproape imposibilă..
.. comentariile erau grave, minuțioase și amendate sever deîndată ce se abăteau de la subiect, nu cred să fi auzit vreodată felicitări sau alte complimente după cum nu exista nici un fel de protocol, altul decât adunarea de la cârciumă unde continuau disputele aprige până la venirea următorului tren..
.. dacă ar fi numai pentru aceste întâlniri și totuși a meritat să răbdăm cotidianul cenușiu, deplorabil al unei realități care o luase razna, iar ceea ce se întâmpla acolo nu era chiar fără noimă, atâta vreme cât o seamă de autorităti, în uniformă și civili, erau preocupați de ce se întâmpla la acele întâlniri, într-o vreme când relevanța cuvântului scris încă nu o luase pe panta derizoriului..
Lasă un răspuns