.. într-o dictatură speri că se va termina odată, poate chiar în timpul vieții tale; în haos nu ai de ce să speri că ordinea se va reface de la sine, iar cei care au provocat haosul, adică partea vitală a societății, nu au nici un motiv să revină la ordinea în care probabil nu și-ar găsi locul pe care îl doresc..
.. opera de distrugere produce o plăcere eliberatoare, dispare povara menținerii unui sistem în stare de funcționare, dispar responsabilitățile, nu mai contează performanța, toate acestea sunt aruncate peste bord ca învechite, triumful momentului, oricare si oricum ar fi el, înlocuiește criteriile decedate, e o nouă religie care se practică în transă și pentru care nu există mâine, există doar promisiunea că totul va fi mai bine..
.. și va fi mai bine deoarece sensul cuvântului a dispărut, bine poate însemna orice sub imperiul relativizării, orice cuvânt are înțelesul său alternativ, aceasta e o ecuație mai complicată pentru cei care nu au apucat socialismul real cu reducerea aferentă a fondului principal de cuvinte, reducere prin care cuvântul „victorie”, de pildă, aveat atâtea înțelesuri câți vorbitori..
.. nu întâmplător sistemul sovietic s-a prăbușit oficial pentru a se răspândi în lumea întreagă, semn că a sosit vremea celor care își propun să reziste, chiar dacă rezistența nu le aduce nimic, să nu uităm preocuparea sistemului pentru artă și mai ales pentru literatură, au fost și vor mai fi cărți care au adus mai multe pagube puterii decât armata, de ajuns să amintim „1984” și „Arhipelagul Gulag”..
.. anarhia este mai periculoasă decât dictatura, orice rezistență presupune o cotă crescută de risc, dar ce să facem daca altceva nu știm?..
..
Lasă un răspuns