.. ai crescut într-o lume care functiona prin obediență, supunerea era porunca supremă, la ea te îndemnau păriții, prietenii, toți care ziceau că îți vreau binele, dar nimeni nu stia precis cum arăta binele acela..
.. te-ai obisnuit așa, fără idei, fără planuri, fără aspirații, idei avea doar unul singur, el, a cărui portret ținea loc de icoană a noii religii, el, la care se prosternau ritualic toți doritorii de dregătorii imaginare, fiindcă țara avea doar un singur dregător..
.. victimele n-au fost cei din lagăre, de la canal, din beciurile securitătii, aceia au fost singurii care s-au salvat, au rămas întregi la suflet chiar dacă trupul le-a fost sfârtecat..
.. adevăratele victime se ascundeau prin blocurile noi, dormitoarele de cazarmă ale regimului, oamenii care nu mai aveau surprize, cărora li se părea firesc să se ia curentul seara si nu mai alergau la tabloul de siguranțe degeaba, care știau că un calorifer este un obiect decorativ, care nu intrau în prăvălii findca știai că oricum erau goale, oamenii care au trecut prin toate acestea si au tăcut..
.. dacă taci mai mult decât ar fi de înțeles, tăcerea devine un viciu, iar tu, chiar când începi să urli în gura mare în mijlocul drumului nu mai oferi decât un spectacol grotesc..
Lasă un răspuns