Turnul de fildeș (materialul poate fi diferit, nu contează, chiar dacă uneori miroase) a supravietuit și de data aceasta, dar nu constituie un avantaj. Modelul autoreferențial al intelectualului nerabdător sa capituleze nu produce mare lucru în afară de patetism locțiitor, așa cum orzul prăjit înlocuia la comuniști cafeaua.
Producțiile critice ale caselor mai mari sau mai mici constituie cireașa, știți care.
„..autorul abordează realitatea din perspectiva reperelor perene ale ființei poetice confruntate cu disoluția valorică a contemporaneității, cu lipsa de repere și invazia agresivă a tehnologiei, amenințată fiind existența culturii ca verticală a existenței, amputând entități și caractere, cufundând cotidianul într-un vertij de neoprit în care doar poezia poate spera la șansa supraviețurii… etc. etc…”
Nu e un citat, dar se potrivește cu multe „cronici” întâmpinate cu osanale pe rețelele noastre de fiecare zi. Encomiastica recepție nu indică o lectură a textului și asta nu e o pierdere. Când e suficient să felicităm autorul (cine mai citește și textul?) asemenea detalii par rău intenționate. Mai bine ne oprim aici.
Din moment ce știe toată lumea, ba mai mult, toată lumea știe că și ceilalți știu și totuși ne prefacem ca nu s-a întâmplat nimic, ne mai rămâne doar dansul (fie el și pe sârmă) și manierele elegante. Mes compliments cher lecteur !
Lasă un răspuns