Îi mai pasă cuiva de literatură sau ne pasă numai de noi?
Un neadevăr, chiar dacă este susținut de o majoritate, tot neadevăr ramâne. Neadevărul produce efecte: unele premeditate, altele nedorite, dar cu aceleași consecințe. Compromiterea artiștilor autentici din interior, prin Cântarea României a fost premeditată. Mesajul: orice „om al muncii” poate produce opere de artă la fel de valoroase în timpul său liber, deci instituțiile profesioniste nu mai sunt necesare, arta devine un hobby al maselor. Demonstrația nu a reușit atunci, în schimb a fost înfăptuită după ’90 de bună voie prin suficiență și spirit gregar. Să nu uităm că nu oricine, care se vrea scriitor, are și harul necesar.
Or fi avut metodele de selecție din trecut multe carențe, dar selecția a existat sub o formă sau alta. Absența ei în libertate a răsturnat piramida valorilor. Degeaba ne plângem de nivelul de cultură, superficialitatea și prostul gust al contemporanilor dacă singura noastră contribuție validă social este demonetizarea valorilor prin abuz. USR și UZPR ar fi avut ocazia să intervină selectiv dacă nu s-ar fi transformat în organizații de masă. Încasarea de cotizații și administrarea subvențiilor nu generează prin sine o literatură și o presă de calitate.
Nu am căderea să admonestez onorabilele asociații profesionale, dar am tot dreptul să-mi spun părarea de cititor, adică de consumator protejat prin lege și o voi face în postarea de mâne.
Să auzim numia de bine!
Lasă un răspuns