În primul rând: nu poți vinde cărțile singur. Ai nevoie de un agent. Pe vremurile socialiste aveai un cenzor care îți spunea: asta nu e publicabil. Azi, agentul ți-ar spune: asta nu e vandabil. În consecință scriitorul român a renunțat la agent și a „rezolvat” problema vandabilității.
În al doilea rând: nu mai avem o rețea de distribuție, aceasta a decedat lin din lipsă de clienți, a se înțelege din lipsă de scriitori dornici să-și vândă operele și nu din lipsă de cititori.
Editurile s-au adaptat rapid, marea majoritate tipăresc cărți gata vândute, dorm liniștiți, orgoliile autorilor lucrează pentru ei. Cine plătește este mai puțin important din perspectiva acestei analize: banul public sau buzunarul propriu. Fenomenul se produce la aceeași intensitate: cărți tipărite cu toptanul pentru a fi prezentate, „lansate”, eventual dăruite întru gloria autorului lor, dar nicidecum vândute. Cu alte cuvinte, editurile nu mai vând de mult cărți, ele vând nemurire. Motiv pentru care au dispărut majoritatea librăriilor, iar cel care supraviețuiesc nu prea vând autori români. În același timp ni se tot spune că avem cea mai slabă piață de carte din EU. Normal să fie așa, atâta timp cât pe autori nu-i interesează piața.
În al treilea rând: până și editurile serioase și autorii reali au fost înghițiți de această maree a egolatriei, a suficienței și a spiritului gregar. Invitațiile se fac ca la nuntă (o instituție bănoasă la noi), doar că la „lansări” nu ești chemat cu plicul, ci cu obrazul, că doar girezi cu subțirimea obrazului faima autorului gazdă.
Nu e un caz izolat, la fel se întâmplă cu generalii, cu doctoratele și cu multe altele, trăim un desfrâu al orgoliilor favorizat de neașteptata libertate din 89 care ne poate fi fatal dacă nu revenim, mai bine mai devreme decât prea târziu, cu picioarele pe pământ.
Acest text exprimă dorința de a contrazice un mit: nu este adevărat că noi românii nu vrem să citim. Adevărat este doar faptul că la noi nu se publică pentru piață, ci pentru gloria autorului. Vina cititorului este doar aceea că el, bietul cititor, nu se topește după aureola scriitorilor tot mai numeroși.
Lasă un răspuns