E acolo, chiar și pe întuneric, nu are importanță dacă o vedem sau nu. Toți avem umbra noastră și umbra aceea ne poate prilejui multe necazuri deoarece ea nu adoptă diferite poze ca posesorul ei. De când cu tehnologia comunicațiilor mobile s-a răspândit o adevărată psihoză a pozelor, sau, ar zice unii mai răi de gură, a imposturilor. Homo postmodernus își „construiește” o imagine. Sună foarte complicat, dar nu e. Pur și simplu, nu mai vrem să fim ceea ce suntem. Ne descoperim în alt rol care din păcate încă nu a fost scris pentru piesa din a cărei distribuție facem parte.
Ne facem că uitam de umbra noastră, singura care a rămas neschimbată. Dar această fantomă nu doar că ne urmărește peste tot, ea se încăpățânează să ne aducă aminte, în momentele cele mai nepotrivite, că nu suntem ceea ce vrem să arătam lumii. Când te urci pe un cal prea mare și prea puternic pentru tine, drumul e un calvar, dispare orice plăcere. Tot timpul te chinuie gândul ca trebuie să stăpânești animalul care s-a dovedit prea puternic pentru tine.
M-am gândit să mă impac cu umbra mea, să mergem împreună, la pas, fără să ne mai uităm la ceilalți, la tot ce alții pot vedea sau nu. În fond, cu umbră cu tot, nu datorăm nimănui vreo explicație.
Lasă un răspuns