Nu este recomandat celor care vor sa vadă viața doar în roz.
Flashback: premiile unei prestigioase reviste culturale cu rădăcinile în secolulu 19, vorbește președintele juriului, noi, reporterii cu microfoanele la atac.
„Este pentru ultima oară că mă angajez la o asemenea dregătorie, după ce am citit timp de o lună tot felul de texte pe care nu le-ă fi citit niciodată în alte împrejurări, dupa ce am mai pierdut trei dupa amieze pâna am armonizat opțiunile juriului, după ce i-am rugat insistent pe membrii juriului sa nu divulge rezultatele înainte de festivitate, mă întâlnesc chiar în ziua aceea cu un prieten care îmi arată obrazul – „bine ca lui X i-ai dat un premiu si mie nici o mențiune! Să-ți fie rusine!”
Cuvintele au aprținut unui distins universitar și se găsesc în fonotecă, cel puțin eu le-am pus acolo la păstrare.
Între timp, „prietenii” care nu au fost premiați atunci au învins. Premiile s-au înmulțit, la fel editurile si revistele, ele au proliferat într-un ritm mai rapid decât autorii, chiar dacă aceștia din urmă sunt la rândul lor mai numeroși decât potențialii lor cititori. Nimeni nu mai rămâne pe dinafară. Până aici starea de fapt.
Îi pasă cuiva? Rămâne de văzut.
Lasă un răspuns