Munca în echipă este considerată cheia succesului și constituie visul oricărui manager chiar dacă managerul păstorește doar niște orgolii din recent înființata industrie a rețelelor ego-ului social. Rețelele merită chiar și o siglă – SON – [Social Ego Network]. Poate așa e mai bine și doar eu n-am înțeles partea importantă a lucrurilor. Așa să fie.
„Melodia este un hit / Dan Spătaru n-a murit!” – discoteca freamătă: Criticul postmodern eliberează certificate constatatoare, el stabilește eșafodajul pe care autorul se simte împlinit, truda literară îl plasează pe autor iremediabil în galeria creatorilor care nu mor niciodată. La rândul său, autorul se revanșează, îi mulțumește ceremonios criticului pentru profesionalismul și probitatea sa și o nouă odă a bucuriei se revarsă peste rețea.
Evident, mă simt invidios. Nu sunt în stare sa particip cuminte la acest joc de societate, la fel cum nu sunt în stare să-mi șterg odată toate conturile și să-mi văd de treabă. De fapt nu sunt în stare de nimic cu excepția unor cârcoteli. Ce sens ar avea acțiunea? O critică adevărată ar isca un scandal, iar scandalul este cel mai eficient instrument de promovare spre celebritate după legea rețelei. Ar fi doar un serviciu gratuit iar eu m-aș simți din nou ca un fraier.
Lasă un răspuns