Arania

https://youtu.be/bdWwZLXdhqc?si=4n_WuX9RLkXYQvaG

Poate ar mai trebui să adăugăm o altă cauză și anume succesul istorismului, care ca paradigmă și ca metodologie și ca poziționare față de trecutul și față de obiectele de cultură care trebuie investigate, istorismul presupune reducția la context, socioeconomic în principiu, eventual mentalitar, a oricurui produs cultural. Ori atâta timp cât scoți un produs cultural din, nu pot să spun în istoria, dar din meta-istoria, din transistoria în care el se află prin faptul că un artist contemporan poate comunica în procesul de generitate cu artiști din cu totul alte epoci și anxietatea influenței, ca să-l citesc pe Harold Bloom, nu funcționează în interiorul bulei istorice. Dacă scoți un obiect cultural din această transistorie, din acest etaj transistoric și îl condiționezi de toți vectorii care sunt contemporani lui, nu mai ai de ales decât să accepti că până la urmă orice act cultural este de fapt sintom al unei sociologii.

Afirmația că totul în fond este cultură, afirmația care se regăsește și la radio-le dumneavoastră, la care însă vedeți că eu vin cu toți noastră încheiați din respect față de instituție, afirmația aceasta provine de sigur din antropologie, din de fapt eforturile foarte laudabile, de altfel, la începutul secolului XX, sfârșitul XIX și prima jumătate a secolului XX, eforturile antropologilor de a înțelege cultura din societățile așa zis arierate, întârziate, fără a le privi de pe un picior de superioritate, acceptând că orice societate și-a produs propria rețea culturală, propria tradiție și că în interiorul acelei societăți sau la acelei tradiții, acea cultură și-a relevanța ei, că ea deci nu trebuie comparată cu cultura occidentală și, prin urmare, considerată inferioră. Acest principiu de metodologie, foarte util în disciplinea antropologie, odată extrapolat ca axiom în toate disciplinele umaniste, inclusiv în judecata de valoare cu privire la actul estetic, a avut consecințe discutabile, dacă nu nefaste, iar una dintre acestea o reprezintă anularea distinție cultura majoră-cultura minoră. Este, din punctul meu de vedere, relevantă și utilă această distinție, din unele considerente însă, iar din altele nu, și v-am explicat și care sunt cauzele principale pentru care, în ultimele decenii, această distinție nu mai este considerată pertinentă.

E adevărat că a nu mai lucra cu această distinție duce și-a dus deja la fenomene de genul cancel culture, pentru că, dacă nu există nicio diferență între ceea ce e reprezentativ și ceea ce nu e reprezentativ, ceea ce este purtător de semnificații în interiorul unei discipline și ceea ce nu aduce vreo contribuție valoroasă, dacă nu avem, deci, criterii pentru a distinge între aceste niveluri de valoare, atunci nu ne rămâne decât să negăm, în general, orice act cultural și să debușăm, până la urmă, în negarea oricărei tradiții culturale.