Arania

https://youtu.be/X-XScWJmnu0?si=D4P9Pis95RdIu89o

O reprezintă divorțul micean al filologiilor de filosofie cu o infatuare… Infatuarea filologilor. Care vine din partea artiștilor, bineînțeles, cu un refuz, cumva o rebeliune adolescentină a și produs, după aceea, destul de curând, după NICE, avantgardele. Atitudine de infatuare care a adus de servicii și umanioarelor în general, și culturii, și disciplinelor umaniste în special.

Se adaugă și această fază de la sfârșitul secolului al XIX-lea, NICE e un exemplu, dar după aceea, cu destrucția metafizicii în filozofia lui Heidegger, Heidegger e un exemplu, și apoi filozofia continentală în maniera lui Wittgenstein, faza autocritica filosofiei. Filosofia însăși a ieșit din epoca ei grandioasă, în care hermeneutica era principalul instrument de producere de sens, mă refer la idealismul german, și după Schopenhauer, prin cei pe care i-a menționat și desigur și prin alții, intrând într-o fază autocritică, filosofia nu a mai fost în situația de a servi celelalte discipline umaniste ca o paradigmă generală, în interiorul căreia tradiția să primească un statut privilegiat. Prin urmare, discutăm și la sfârșitul modernității, în modernitatea tardivă și la începutul postmodernității, de o fluentizare a metodologiilor, cauzată de această fază severă autocritică a filozofiei, fluentizarea metodologiilor care a produs, printre altele, poststructuralismul.

Or, poziția poststructuralismului și a deconstructivismului, față de tradiție, este arhiconoscută. Este o poziționare, evident, critică și polemică și, mai mult decât atât, iconoclastă. O altă cauză pentru refuzul distinției, în ultimele decenii, în Occident, dintre cultură majoră și cultură minoră, o reprezintă desublimarea în statistică a actului cultural.

Actul cultural în postmodernism, sau pe piața de arte internațională, devine mai degrabă act cantitativ decât act calitativ și se propune ca atare, negând, refuzând explicit criterii intensive, criterii de valoare substanțiale, considerând și pretinzând că acestea nu sunt legitime, nu sunt acceptabile, că nu există un fundament universal pentru a accepta, bună oară, judecata de valoare, că nu există decât judecăți de gust și, mai grav, că valoarea însă și noțiunea de valoare nu are premize universal acceptabile. Vedeți, deci, câte cauze sunt pentru refuzul ideii de cultură majoră și pentru fluentizarea diferenței dintre aceasta și cultura minoră.