Arania

https://youtu.be/GT2DUucqRTM?si=F5jQ_5XngHU3TQ_o

Am depășit acest preambul, dar rămânând la formularea temei. Este legitimă această dichotomie, cultură majoră, cultură minoră? Ca să aplic ceea ce tocmai am enunțat, o să spun că dintr-un punct de vedere da, din alt punct de vedere nu. Sunt perspective din care, privind lucrurile, distinția este oțioasă.

Pur și simplu nu te ajută să rezolvi și să înțelegi. Și nu mergi mai departe. Mai degrabă blochează decât deblochează demersurile de înțelegere pentru unele probleme.

Din alte unghiuri de vedere, alternativa cultură majoră, cultură minoră are meritul de a pune în evidență o relație, raporturi, pe verticală și nu doar pe orizontală, de a introduce criterii, de a introduce ierarhii, de a introduce judecăți de valoare fără de care, socialmente vorbind, nu putem exista. În ultimele decenii această alternativă este negată, nu este utilizată, funcționează chiar un oratoriu cu privire la distinția cultură majoră, cultură minoră. Cauzele sunt multiple, le pot sublinia, dar înainte de asta o să spun că refuzul de a mai tematiza cultura umană în termenii major-minor sunt simptomul unei maladii culturale pe care Allan Bloom a analizat-o cu foarte mare acuitate și nu este singurul, l-a făcut-o și Harold Bloom, l-au făcut-o și alții, al unei maladii egalitariste pe care Alexis de Tocqueville a prevăzut-o cu geniul caracteristic deja în începutul secolului al XIX-lea atunci când, în celebra lui Democrație în America, a formulat această constatare și până la urmă această lege socioculturală și anume că într-o democrație tradiția devine informație.

Republicanizarea studiilor universitare, republicanizarea accesului la cultură și democratizarea, fără discernământ și fără criterii, a poziției în câmpul cultural, în câmpul artistic etc. are drept consecințe printre altele și firește sentimentul că totul este deopotrivă de legitim. Una dintre cauze este, am numit-o deja, democratizarea în sensul larg al înoțiunii, iar apoi efectele în diferitele câmpuri sociale cum e câmpul artistic, cum e câmpul cultural, cum e câmpul universitar, efecte ale democratizării sociale.

Nu este vorba aici de o critică a democrației pentru că nu îmi imaginez că cineva și-ar dori în Europa sau în țara noastră un alt fel de sistem. Oricât de imperfect ar fi el, ca să citez un om politic de secol XX, este până la urmă singurul bun sau singurul de care avem nevoie sau pe care ne-l dorim, democrația. Dar este la fel de adevărat că, și asta ne-a învățat știința ultimelor secole, judecând critic, trebuie să supunem criticii și noțiunile, conceptele, practicile, instituțiile care ne deservesc și să urmărim limitele în care acestea pot să deservească bine lui comun.

Una dintre cauze este democratizarea, cauze pentru acest fenomen de egalitarism cultural care a dus la refuzul acestei distinți între cultură majoră și cultură minoră.