Arania

https://youtu.be/QV8dVBtn-f0?si=_bvyWwDCfqpgVMMU

Și cum au fost primele încercări? Primele încercări au fost naive. Sper natură, spunea. Și imitative, știu.

După Alexandri, Cosbuc, după modele. Și bine, oameni, încet, încet crește. Deci, pornește de la coajă, de fapt.

De la coajă spre miez, pornește poetul. Poetul tânăr, poetul mic. Deci, are puteri extraordinare copilul în el.

Are niște puteri care le pierde tot timpul. Adică, pe parcurs ce trece vremea, el le pierde. Pierde puterile care le-a avut și ajunge până la urmă să fie un robot social, un om care știe toate regulile, toate comportamentele și știe că lucrurile sunt așa cum sunt.

Nu sunt altfel. Și când chiar se sperie de imaginație, zice, așa nu e. Nu e în lume. Și când crește, începe să crească în cauza aceea care îți oferă modelele literare, începe să crești tu.

Și începi să ai atitudine, și începi să-ți dai drumul. Că la început te sperii de tine și nu îți dai drumul în forma. Încă cauza este destul de tare ca să te vezi pe tine în textul tău.

Și, pe urmă, începi să crești și cauza se subțiază și începe să conteze mai puțin modelele. Și atunci începi să te trezești că poți să percepi și tu lumea altfel și să o percepi în felul tău. Și asta e minunat când ajungi acolo.

Și de acolo încolo începe, de fapt, că literatura nu înseamnă doar inspirație. Înseamnă și multă știință. Dacă vrei să scrii poezie, trebuie să cunoști istoria poeziei.

Că să știi unde ești atunci. Că altfel poți să rămâi în urmă și să bați drumuri bătute și pe tine nu te mai găsești. Te pierzi în propria ta neștiință.

În propriul tău amatorism. Dar atunci când știi unde ești, știi ce s-a făcut înainte de tot. Trebuie să știi de la Homer până la Nicita Stănescă, lui Dilmazescu.

Trebuie să știi toată istoria poeziei și româneștii universale. Cel puțin momentele cruciale, momentele mari. Dar cu cât știi mai multe, cu atâta e mai bine.

Poți să îți găsești și tu locul în construcția aia. Și unde e poezia acum? Poezia? E peste tot. Unde se află poezia? Te întreb că spuneai trebuie să știi unde ești în istoria ei.

Încerci să-ți găsești un loc. Încerci să-ți găsești un loc. A fost perioadele de supra-realiz, perioadele avantgarda.

Tot încercând să-ți caute ceva ce nu s-a mai făcut. Asta tot, Baudelaire, invitație la voiaj. Un singur gând ne arde să dăm de ceva nou.

Deci, ca și dintr-o călătorie, încerci să te afli ținutul din noi și încerci să te afli, până la urmă, pe tine printre ceilalți. Să-ți găsești un loc. Să încerci măcar să îți creezi o identitate, o împrentă.

Să știi că n-am făcut mult, n-am putut mult, dar asta ce am făcut e al meu. Și e bine, pot să mă exprim. Pot să spun ceva.