https://youtu.be/99K6rLiY1AM?si=ePr3gHK5eltDY0mJ
Nu există o listă de criterii, nu vă imaginați un fel de tabel imoabil al criteriilor. Mihael Dragomirescu încerca asta în urmă cu un secol și ceea ce a rezultat a fost un tip de estetică, un tip de critică poetică, foarte bizară, aproape penibilă uneori, pentru că de acolo rezultau drepte capodopere niște texte albinte minore. Nu există un tabel imoabil al valorilor în funcție de care să se decide care text poetic trebuie considerat.
Niște repere, mai bine zis. Da, repere, sunt, funcționează foarte multe, depinzând însă de estetica, de doctrina despre creație poetică cu care operezi. Nu doar doctrina despre creație poetică, ci în general doctrina despre literatură și despre funcțiile literaturii, apoi criteriile acestea trebuie plasate întotdeauna în perspectiva unei estetici, a unei concepții generale despre artă.
Nu în ultimul rând este implicată și o viziune despre actul intelectual în sine și în general despre cultură. Deci, ca să ajungem la platforma unei astfel de dezbateri, să remarcăm faptul că atunci când operezi cu anumite criterii în evaluarea unui text poetic, nu faci altceva decât să aplici o viziune, o concepție proprie despre cultură, despre artă, despre literatură, în particular despre poezie și în spatele tuturor acestor doctrine se află, de fapt, o concepție generală despre existență. Acesta este faptul pentru care, în evaluarea unui text poetic, doi critici sau doi cititori de poezie pot să se comporte foarte diferit și să rezulte din criticile lor și din lecturile lor să rezulte diagnosticuri foarte diferite.
În ceea ce privește, în mod particular, poezia recentă, trebuie să vă spun că inclusiv ideea de concurs literar pe care dumneavoastră ați evocat-o este, cred, într-o câtva suspectă și am să vă spun și de ce, inclusiv din proprie experiență în adolescență și în prima tinerețe am participat și eu la astfel de concursuri poetice și am și câștigat câteva premii chiar naționale de poezie. Ziceam că, din proprie experiență, am să vă spun de ce consider suspectă această instituție a concursului literar. Am și organizat un concurs literar, chiar două ediții, ProVers se numea, în urmă, cu mai bine de un deceniu.
Am funcționat și în jurul acelui concurs și ca organizator și pot să vă spun că aceste concursuri literare crează un anumit orizont în care se înscriu, conștient sau inconștient, sistematic sau spontan, tinerii poeți. Concursurile literare furnizează un fel de etalon pentru poezia tinerilor, ei încep să scrie pentru a fi premiați, încep să scrie pentru a fi apreciați de colegii lor, de congenerilor, încep să scrie în felul în care știu că ar putea impresiona, ar putea șoca sau ar putea scandaliza și, de aceea, sunt împotriva, în principiu, idei de a câștiga bani din poezia pe care o scrii. Nimic mai departe, vedeți, de ideea de operă impersonală, ca la Nichita Stănescu, nimic mai departe de ideea de vocație poetică, nimic mai departe de imaginea poetului pe care, atât de delicat și totodată de vizionar, o creionează un poet, un intelectual și un om spiritual, detalia lui Rainer Maria Rilke.
Probabil vă amintiți că în scrisori către un tânăr poet, și acelea chiar au fost niște scrisori trimise unui poet din întâmplarea face România, sigur, din Transilvania, din Banat și care era șvab, în aceste scrisori, în această corespondență, s-a întâmplat că Rainer Maria Rilke făcuse armata în același regiment în care ajunsese și acest tânăr poet capus din Banat și, în felul acesta, s-a ajuns la corespondența lor. În scrisorile lor și recomandă tinerilor care se întâmplă să ne asculte acest volume excepțional care s-a publicat la noi în mai multe ediții, Rilke propune ca model existențial imaginea unui poet care își asumă poezia nu ca pe o practică artistică, nu ca pe o practică culturală, își asumă actul poetic ca pe un destin. Nu vă lăsați, spune Rilke în acest volum, dus în eroare de cei superficiali.
În adâncuri totul devine lege.
(Transcribed by TurboScribe.ai.)
Lasă un răspuns