https://youtu.be/6ciA5eIpjbc?si=5g_7Ms8mDJKCe_SL
Marea lirică înseamnă o încercare de a soluționa indecidabilele existenței. Indecidabile în plan existențial și în plan reflexiv, în plan cognitiv, intelectual, uneori chiar științific, fiindcă sunt poeți care meditează, reflectează, se interoghează și cu privire la aspecte pe care știința mai degrabă le anchetează. Poezia, deci, marea lirică este un astfel de efort de a oferi răspunsuri nu în limbaj teoretic și mai degrabă începând cu limbajul imaginilor mentale și avansând spre ideograme și spre metaforă și chiar dincolo de metaforă ajungând la intuiții pure.
Este o încercare, deci, ca într-un astfel de limbaj cu totul particular să soluționeze interogațiile fundamentale. Noțiunea aceasta de interogație fundamentală nu trebuie considerată într-un sens, știu eu, patetic, într-un sens afectat. Interogațiile fundamentale sunt în cele din urmă ambiguitățile care urmăresc viețile noastre.
Pot să ofer și un exemplu privitor la sensul vieților noastre, privitor la suferință, privitor la destin, privitor la faptul că, iată, murim. Acestea sunt câteva dintre aproape imediatele indecidabile ale ființei și al existenței care constituie nucleul, tematic, al marii poezii, al liricii. Una dintre problemele însă pe care le remarcăm atunci când din poziția de contemporani, de oameni ai secolului XXI reflectăm la poezie, una dintre problemele pe care le remarcăm este aceea că poezia ultimelor decenii pare a nu mai fi dispusă să reflecteze asupra marilor probleme ale ființei, pare obosită sau plictisită de, poate, marele proiecte de anvergura proiectului modern care a avut în nucleul său acest efort de a răspunde marilor chestii.
Lasă un răspuns