Scriitorul, o expresie a nedumeririi

Lumea nu caută adevărul, ci o iluzie convenabilă, deci trăim mai mult în ficțiune decât în realitate. Probabil suntem mai poeți decât ne dăm seama, doar că avem o problemă: aceea de a recunoaște poezia în povestirea celuilalt. O problemă care depășește limitele educației noastre, de unde și micile drame despre care nouă ne place să credem că sunt mari tragedii. E normal să le vedem așa, din moment ce ni se întâmplă tocmai nouă.
Universul media a pus stăpânire pe viețile noastre, a dispărut selecția (din lipsă de timp), a fost înlocuită de spontaneitate, încât la propriu nu mai poți citi același mesaj de două ori fiindcă pagina se reîncarcă automat și îți prezintă alt conținut. Am rămas tributari unor repere fiindcă nu eram pregătiți să le lăsăm în urmă, jucăm după un script din categoria steam-punk (acțiunea e din prezent, dar decorul, costumele, toate detaliile sunt de pe vremea mașinilor cu aburi), o plasă de singuranță, un remediu psihotrop care ne ajută (sperăm) să suportăm realitatea.
Trăim în post literatură dar vorbim mereu de literatură de parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Am trăit ceva asemănător pe vremea când frecventam cenaclul Saeculum. Protagoniștii nu erau nici dizidenți, nici mari vedete, dar atrăgeau un public numeros și nimeni nu-și dădea seama de ce. Nu ne sărea în ochi cel mai simplu dar și cel mai evident detaliu: nimeni nu se comporta de parcă ar fi trăit în republica socialistă. Aceasta nici măcar nu era pomenită, laolaltă cu toate problemele care frământau atunci cotidianul, de la cozi și penurii la nelipsitele bancuri politice ca supapă anti stres. Toate acestea încetau ca prin minune, nu se fuma Kent, nu se bea cafea Jacobs sau Johnny Walker și nu circulam în mașini cu numere exotice. Comportamentul nostru era în schimb altul decât se așteptau interlocutorii, martori la un spectacol care îi atrăgea și nu știau de ce.
Sufăr când văd azi atâta conformism în jur, știu, nu mai are nici un farmec să fii nonconformist într-o lume în care aproape orice este îngăduit, în care penuria a fost înlocuită cu supraoferta în competiție acerbă pentru fiecare punct de rating. Ne-am dorit libertate și am căzut intr-o capcană. Era altceva să stai o noapte întreagă să te uiți la lumea de dincolo de gard care îți era prezentată de pe casete VHS, unde personajele circulau cu auromobile nemaivăzute de tine iar dimineața plecai acasă cu autobuzul sau pe jos. Azi te asteaptă mașina proprie, dar ai aflat între timp că trebuie să o conduci și treaba asta nu se întâmplă ca în filme, că traficul e aglomerat (atunci nu era de loc), că-ți expiră RCA-ul sau ITP-ul și dacă ai ghinion te prinde și un radar iar tu ai călcat accelerația retrăind filmul, dar care film?.. și cine ar mai sta până dimineața să vadă un film când ai Netflix, HBO, Sky Showtime, Disney+... cine le mai știe pe toate?
Welcome to the brave new world, wake up and keep walking, Johnny!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *