Cititorul are tot dreptul și chiar e bine să fie un om obișnuit, care nu are nici un fel de obligatie. Lectura este un act voluntar, motivația nu e implicită. Autorii ar vrea să vadă cât mai mulți oameni citind. Asta e bine. Uneori ne pierdem vrmea cu suportul: tipărit sau pe ecran. E un moft. Contează textul, restul sunt atribute. Cum să-l determini pe cineva să devină cititor? Mai întâi ți-l imaginezi. Trebuie să scrii pentru o persoană (care îi reprezintă pe cititorii tăi). Persoana nu trebuie să fie reală. E nevoie să fie reprezentativă (bărbat sau femeie, vârstă, ocupație, etc.) Scrii doar pentru tine? Frumos. Atunci nu e nevoie să publici. Verbul a publica implică audiența. Adresantul este cel care contează. Am auzit adesea argumentul: am scris fiindcă așa simt eu. Foarte bine. Înseamnă că tu ești adresantul. Nu ai nevoie de o editură sau de o revistă pentru a sta de vorbă cu tine însuți. Vrei să participe și alții la acest monolog? Atunci e necesar să te gândești și la ei. Altfel textul tău va zbura pe lângă țintă ca un glonț tras aiurea. De unde știu toate acestea? E consecința unei experiențe îndelungate si amare. Dacă vreți, vă invit să parcurgeți același traseu.
Lasă un răspuns