Cine se mai teme azi de un cenaclu?
Cenaclul "Saeculum" a fost destructurat de autorități fiindcă li s-a părut suspect, cu toate că nu a avut nici o legătură cu politica și nu a luat niciciodată atitudine față de orânduire. Suspiciunea provenea din neîntelegerea de către supraveghetori a obiectivelor, a limbajului si atitudinilor celor care frecventau aceste întâlniri aproape clandestine. Situația s-a schimbat radical după '90, cum altfel? Noii deținători ai puterii erau indiferenți față de manifestările culturale de orice fel. Prioritătile societății post '90 erau cu totul altele. Era de așteptat. În republica socialistă cuvântul de ordine era libertate. În republica a treia prioritatea se numește prosperitate. De neînțeles metamorfoza criticii literare, aceasta s-a complăcut repede într-un dolce far niente încât seamănă azi cu o mâncare de regim servită bolnavilor cronici dintr-un sanatoriu. Descriptivă în exces, îl copleșește pe autor și îl nesocotește pe cititor. Recenziile așteptate cândva cu sufletul la gură au devenit un fel de mărțișoare de împodobit copacul cu orgolii și cam atât. Nimeni nu mai citește o opinie sinceră și documentată despre un text literar. De ce? Fiindcă nimeni nu mai acordă importanță textului. De vină poate fi și tehnologia. Dacă stai o oră cu telefonul în mână afli mai multe decât într-o zi de bibliotecă în dulcele stil clasic și analog. Refugiul rămâne tot multimedia. Ai publicat un text tipărit - primul gest e să-ți faci o poză pe care să o publici pe rețeaua ta de socializare ( la noi FaceBook ). Și gata. Ai parte de o lansare? Ești bun. Alte poze, un video și multe, multe emoticoane: fețișoare zâmbărețe, muțunache care bat din palme și flori. De ce nu recunoaștem că citim toți o singură carte: rețeaua? Fiindcă nici asta nu ne mai interesează..
Lasă un răspuns