Arania

„Mizeria imaginației” a fost eseul fundamental al lui Radu Săplăcan, niciodată terminat și fără vreo intenție de publicare. A fost în schimb povestea vieții lui, la care au aderat și alții. „Treastia gânditoare” pe care Radu o invoca la orele de filosofie avea nevoie de spațiu existențial. Era sufocată de banal. kitsch, conformism, impostură, dar mai ales prin prezentarea prostiei ca însușire onorabilă a lui sapiens. Cumplit paradox. Homo stultus era (și este) prezentat ca personaj cumsecade, de încredere, „de-al nostru”. În textele proletcultiste era un reper, prostia amestecându-se cu umorul ieftin. Azi a devenit ubicuu, tehnologia îi dă zilnic câștig de cauză. Privim spectacolul cu gura căscată (sau cu fălcile încleștate) – e totuna! Uităm (oare) că nu contează cine utilizează aplicația, e important doar cine o progamează. Analfabetismul IT al multor oameni de elită trecuți de o anumită vârstă produce pierderea contactului dintre generații. Tinerii au fost abandonați internetului, clasicii în viață se plimbă pe margine și gesticulează disperați. Exact ca în politică. Ești oripilat de calitatea candidaților, dar stai deoparte. Nu mai contează că azi stai deoparte fiindcă la tot ce e legat de internet ai un singur răspuns: „nu știu”, în timp de pe vremea republicii celeilalte stăteai deoparte ca să nu scrii omagii. Locul geometric al periferiei nu s-a schimbat.