Sorin Grecu ne oferă îm „Instrumente de monitorizare a demonilor” un exemplu de adaptare tentativă (și tentantă) la invazia fără precedent a realului în intimitatea ființei. O primă consecință ar fi dispariția nevoii de intimitate într-o societate care încurajează colectivismul până la coșmarul care nu mai este perceput ca atare, ci considerat un vis frumos din lipsă de altceva. Demonii au devenit banali, drept urmare au liberă trecere, acces pretutindeni, au devenit parte din viața noastră sau noi am devenit parte din iureșul lor. Poetul a rămas printre puținele instanțe dispuse să îi mai monitorizeze. Atât, o observație atentă, tristă, resemnată și solitară. Despre o schimbare nu mai poate fi vorba, nu mai este nimic de schimbat, rețeaua ne-a preluat integral. Cititnndu-l pe Sorin Grecu îți vin în minte cuvintele: capitulare necondiționată.
De ce am capitulat atât de repede și atât de ușor? Speriați de verdictul excluderii, de spaima de a rămâne pe dinafară, ne-am repezit la prima ocazie care ni s-a arătat, am considerat hazardul o stare naturală a lucrurilor și ne-am trezit complici, chiar dacă ne vine greu să recunoaștem. Însă datele nu mint: planeta nu mai poate fi împărțită, e revendicată la scara unui multiplu existențial iar aritmetica și geometria nu mai functionează. Am trăit, unii dintre noi, într-o societate în care te sufocai daca nu rosteai la un moment dat adevărul. Azi ne sufocăm cu toții fiindca nu mai există adevăr.
Întrebarea: unde e ieșirea? se pune usor într-o lume care mai dispune de astfel de facilități. Noi, cititorii lui Sorin, rămânem datori cu raspunsul fiindcă prezentul a ocupat tot, inclusiv ieșirile, traim într-o lume hiperbarică și nu mai avem decât un destin colectiv: acela al lumii în care am nimerit. O lume în care întunericul a fuzionat cu lumina, iar noțiunile de zi si noapte sunt nevinovate nostalgii.
Înainte de lectură vă recomand să va pregătiți pentru impact.