some things can never be put back together

Some things can never
be put back together
after they’ve been
taken apart
No matter how much
willpower is involved
One of those things,
she now knew for sure,
was a marriage
Like the one
she was presently fleeing,
flying down the highway
like a fiend or a bat out of hell
Another such thing
could be her right hand
resting severed on the seat
there beside her
Though she wasn’t so
sure about the hand
Maybe if she made it
to the hospital in time?
Maybe

Pour the Whiskey Over My Heart and Set It On Fire
Copyright © 2020
HST & Bogdan Dragos

Bogdan Dragoș: Ultimate art

lights

on both sides

of the river

 

and her face in

the middle

 

on the bridge

 

somehow brighter

than all of

them

 

brighter than

everything

 

It’s the sad

smiles, with glinting

tears in the eyes

that shine the

brightest

 

And all he could do

was watch

 

The urge to stop

her

from jumping was

there,

but even if he did

stop her…

What would that accomplish?

 

She’d just find

another way

 

No, this was not the

time to play hero.

Sad smiles with

tears glinting in the eyes

need no heroes

 

Tonight,

he came here to be

alone. He was just

another failed artist

 

But tonight he also

learned

that

the most beautiful art

is not made by

human hands

 

As she turned around

one more time,

thanking him for not

playing hero,

and jumped

ultimate art was performed

and witnessed

and will never be

forgotten

 

Ultimate art

makes the soul

transcend

 

And witnessing it

he too

felt inspired

and ready

 

Text © Bogdan Dragos

Daniel Ioniță on FB: Lake Dwelling / Lacustră


Laurențiu-Ciprian Tudor reminded me of the great writer who was Daniel Drăgan from Brașov, Romania. I know his poetry well, and I rate him among the top 10 contemporary Romanian poets, although few in Romania know about him. He passed away 8 years ago, today.

LAKE DWELLING –

Daniel Drăgan – translation Daniel Ionita

Those frightful swamps, the silent shimmer
scent of the night on leafless, empty lanes
watery walkways, reeds and hemlock glimmer
deft poison to keen nostrils, eager veins
I row – a godless hired slave,
conceited to the waving flow
I break from it when it’s below
and ripped from magic, rebel knave
I serve another, cheating slave,
my crafty paddle, artful crave
impales with justice, to its grave,
the chest of every single wave
Those waving swamps, the silent shimmer
they flicker meekly and obey
I’m living in the wave that’s coming
and die in that which goes away.
–––
LACUSTRĂ

– Daniel Drăgan

Temute bălți, luciri tăcute
mireasma nopții desfrunzind cărari
poteci de ape trestii si cucute
otravă meșteră avide nari
Vâslesc ateu si rob mă vând
părelnic valului ce vine
mă rup la de el când e sub mine
și smuls din vrajă sclav rebel
ma vând la altul și-l înșel
iar vâsla mea viclean duel
se-nfige dreaptă și egal
in pieptul fiecărui val.
Mișcate bălți luciri tăcute
clipesc în urma mea supus
renasc cu valul care vine
și mor cu cel care s-a dus.
––––
(from Romanian Poetry from its Origins to the Present– Daniel Ionita, Daniel Reynaud, Adriana Paul & Eva Foster – Australian – Romanian Academy for CulturePublishing, Sydney 2020; „Testament – 400 de ani de poezie românească/400 Years of Romanian Poetry – Editura Minerva Bucharest – 2019)
***Aproape necunoscut în România, în afara Brașovului natal, pentru că nu s-a aflat pe „lista lui Manolescu” (Nicolae Manolescu, a plecat și el dintre cei vii acum câteva zile, și ar fi bine ca și „lista” lui – o caricatură incompletă și bizară a poezie românești contemporane – să urmeze același drum).

Fâșia FB și ce rămâne în urma mediilor sociale

Sorin Grecu ne oferă îm „Instrumente de monitorizare a demonilor” un exemplu de adaptare tentativă (și tentantă) la invazia fără precedent a realului în intimitatea ființei. O primă consecință ar fi dispariția nevoii de intimitate într-o societate care încurajează colectivismul până la coșmarul care nu mai este perceput ca atare, ci considerat un vis frumos din lipsă de altceva. Demonii au devenit banali, drept urmare au liberă trecere, acces pretutindeni, au devenit parte din viața noastră sau noi am devenit parte din iureșul lor. Poetul a rămas printre puținele instanțe dispuse să îi mai monitorizeze. Atât, o observație atentă, tristă, resemnată și solitară. Despre o schimbare nu mai poate fi vorba, nu mai este nimic de schimbat, rețeaua ne-a preluat integral. Cititnndu-l pe Sorin Grecu îți vin în minte cuvintele: capitulare necondiționată.

De ce am capitulat atât de repede și atât de ușor? Speriați de verdictul excluderii, de spaima de a rămâne pe dinafară, ne-am repezit la prima ocazie care ni s-a arătat, am considerat hazardul o stare naturală a lucrurilor și ne-am trezit complici, chiar dacă ne vine greu să recunoaștem. Însă datele nu mint: planeta nu mai poate fi împărțită, e revendicată la scara unui multiplu existențial iar aritmetica și geometria nu mai functionează. Am trăit, unii dintre noi, într-o societate în care te sufocai daca nu rosteai la un moment dat adevărul. Azi ne sufocăm cu toții fiindca nu mai există adevăr.

Întrebarea: unde e ieșirea? se pune usor într-o lume care mai dispune de astfel de facilități. Noi, cititorii lui Sorin, rămânem datori cu raspunsul fiindcă prezentul a ocupat tot, inclusiv ieșirile, traim într-o lume hiperbarică și nu mai avem decât un destin colectiv: acela al lumii în care am nimerit. O lume în care întunericul a fuzionat cu lumina, iar noțiunile de zi si noapte sunt nevinovate nostalgii.

Înainte de lectură vă recomand să va pregătiți pentru impact.

Memories of the conversations with my cat – 65 – by aloysius5

As some may be aware, but many not, Chester, my faithful writing assistant, mice catcher, and general pain in the neck, passed away some years ago.
Recently I was running a series based on his adventures, under the title of Past Conversations with my cat.
For those who have not had the chance to read about all of his exploits I will run the series again from Episode 1
These are the memories of our time together…

>> continue reading: https://wordpress.com/read/blogs/28532770/posts/61101

Reblogged from: https://wordpress.com/read/feeds/81795270

Banishment from poetry (V)

I see lights among the steam of my hands: the time has come to shout
with me under the bellies of the symbols.
Just as in my childhood when my mother had made me an ear out of wood,
she caressed me and said:

Take it and scream into it until it turns into a little girl!
Behold, I get back to my house and hear the prophets chuckling under the window.

short and thin like young ladies.
I lurk and giggle.
Madness sits at my work table. it raises its yellow eyes
out of my poems: –
Don’t be upset, I’m sitting at your table too,
I have what I have and leave!
It smiles wistfully.
It scratches the chair with its fingernail.
Now I want to shout into someone’s mouth even into the mouth of a deaf mute

Ion Mureșan